renunt. vine o vreme cand trebuie sa renunti, sa fugi cat te tin picioarele de ceea ce ai construit sau nu. de cele mai multe ori am dat gres in a construi ceva, dar am incercat, am avut rabdare, am fost migaloasa. am pus caramida cu caramida, mi-am calculat vorbele si actiunile, am slefuit oamenii pe care i-am vrut si am ridicat din nimicuri, mari palate. ale prieteniei, ale iubirii, ale comunicarii. si cand voiam sa inchid si eu un ochi pt a ma odihni, atunci se rasturna totul. poate greseala e ca nu trebuie sa construiesti pe nimicuri.stiu ca o sa ne afundam, dragul meu, in rahatul asta de relatie mai rau ca acum. asta e doar inceputul. stai linistit am prevazut totul, dar trecuse prea mult timp si incepusem sa sper…Ce ti-e si cu speranta asta! te face sa uiti de calcule. incepusem sa nu ma mai comport conform schemei. credeam ca e iubire. hahaha, da credeam ca e iubire. imi si spuneam: ie-te, bah, din nimik se facu ditamai relatia. ce otrava e si speranta asta. oricum nu mai puteam. dupa doi ani de adaptari la tine ajusensesem eu nimik. nu ma mai recunosteam, dar speram.
o sa plec de voi avea puterea. stii…odata cu varsta sau poate cu iubirea e din ce in ce mai greu sa renunti. e dureros realizezi ca nu ai insemnat prea multe. e mai dureros atunci cand o persoana iti ramane in suflet, desi ti-a facut rau. mie imi vine sa sar de gatul lui si cu lacrimi in ochi sa ii spun: uite ce mi-ai facut!( de fapt, am si facut chestia asta) i-am sarit in brate fiindca devenise si cel mai bun prieten al meu, singurul, si i-am spus uite ce mi-ai facut. m-ai distrus, acum eu ce ma fac? la cine apelez? cine ma mai ia in brate sa ma linisteasca, cine mai imi desclesteaza degetele? cine o sa mai fie langa mine? trebuie sa plec. m-as umili prea mult daca as ramane. nu pumnii sau infidelitatile dor, ci umilinta e cea care te trezeste
ceva in schema mea nu a functionat. ceva a ruginit exact cand incepusem sa am incredere. ce greu e sa te nasti fara incredere, iar atunci cand incepusem sa o cunosc…nah! un pahar de alcool, o pastila, doua ma vor anestezia putin, maine la fel, poimaine tot asa pana voi reusi sa uit sau sa ma afund de tot. nu mai conteaza.
stii, dragul meu, cineva mi-a zis : pentru ca ii esti si prietena crede ca ii poti ierta totul . iti eram si prietena si iti iertam totul, poate aici nu a functionat schema, poate ti-am fost prea aproape de suflet, poate tu nu voiai in relatia asta un bonus ca si prietenia adevarata. poate voiai doar o fata…ti-am fost prea multe. o sa plec si stiu ca ai sa vii dupa mine. atunci imi va fi cu adevarat frica, mult prea frica.
VotKaCrystal spus
Draga mea, logica face ca, într-adevăr, să nu putem construi ceva decât din nimic. Dacă e deja construit, nu ne mai obosim noi. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să ne speriem de ceea ce am construit sau de faptul că nu am construit prea bine, chiar dacă doare. Dacă n-aş şti cât doare, nu ţi-aş scrie. Ceea ce aş face în locul tău ar fi să caut, de data asta cu lecţia învăţată, un alt nimic şi să încep o altă construcţie. Cu riscul de a greşi din nou.
Dacă un pahar de alcool te-at face să capeţi curaj, mai vino pe la mine. Vodca mea e benignă. Nu te afundă nicăieri. Te mângâie. Îţi doresc un palat mare şi trainic.
Azul spus
Am chiar 17 ani… nu stiu daca iubesc sau nu. Tot ce stiu e ca nu prea merita. Frica e cuibarita si in mine insa stiu ca nu rezolv nimic daca o las sa isi faca de cap.
Si… stii, din nimicuri traim, uneori ele ne fac viata mai vesela:)